Home Home Home
         Comunicare > Comunicate de presă















 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII


Str. Cristian Popişteanu, nr.1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti
Serviciul de presă: tel: (+4) 021 307 2514; Fax: 307 2513
Bucureşti, 10-07-2003
Comunicat de presă
Noua structura de organizare si functionare a Ministerului Sanatatii


Numarul maxim de angajati ai Ministerului Sanatatii este de 225


Noua structura de organizare si functionare a Ministerului Sanatatii, adoptata prin Hotararea de Guvern nr. 743 din 3.07.2003, cuprinde un numar maxim de posturi de 225, exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetului ministrului si stabileste numarul functiilor de conducere la 26 fata de 54 cate existau pana in prezent.

Potrivit actului normativ, Ministerul Sanatatii este condus de un ministru, ajutat de patru secretari de stat, echipa care conduce intreaga activitate a ministerului si il reprezinta in raporturile cu celelalte ministere, alte autoritati si organizatii, precum si cu persoane fizice/juridice din tara ori strainatate.

Directiile generale si directiile care functioneaza in Ministerul Sanatatii conform noii organigrame sunt:
- Directia Generala Farmaceutica, Inspectia de Farmacie si Aparatura Medicala;
- Directia Resurse Umane, Formare Profesionala, Concursuri si Examene;
- Audit Intern;
- Directia Generala Asistenta Medicala;
- Directia Strategie si Structuri Sanitare;
- Directia Generala Sanatate Publica si Inspectia Sanitara de Stat;
- Directia Generala pentru Integrare Europeana si Relatii Internationale;
- Directia Generala Buget si Achizitii;
- Directia Relatii cu Publicul, Mass-Media si Administrativ;
- Directia Relatii cu Parlamentul, Legislatie si Contencios.

In plus, Ministerul Sanatatii preia centrele de medicina preventiva din subordinea fostului Minister al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, prin organizarea in subordine a Directiei de Sanatate Publica pentru Transporturi.
Pe de alta parte, actul normativ prevede ca activitatea de inspectie sanitara din cadrul ministerului este coordonata de ministrul delegat pentru coordonarea autoritatilor de control.

Hotararea de Guvern introduce noi atributii pentru Ministerul Sanatatii intre care:
- aplicarea strategiei Guvernului privind realizarea procesului de restructurare si privatizare a societatilor comerciale si/sau companiilor nationale;
- realizarea controlului postprivatizare al indeplinirii clauzelor din contractele de vanzare-cumparare de actiuni;
- colaborarea cu Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului la fundamentarea politicilor si elaborarea proiectelor de acte normative in domeniul privatizarii si restructurarii;
- controlarea modului de aplicare de catre CNAS a politicilor si programelor in domeniul sanitar elaborate de Ministerul Sanatatii.

 






Copyright © 2010 - Ministerul Sănătății. Toate drepturile rezervate