Home Home Home
         Comunicare > Comunicate de presă















 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII


Str. Cristian Popişteanu, nr.1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti
Serviciul de presă: tel: (+4) 021 307 2514; Fax: 307 2513
Bucureşti, 30-11-2016
Comunicat de presă
Ministerul Sănătății a alocat în anul 2016 cele mai mari fonduri de până acum pentru îngrijirea nou-născuților cu afecțiuni critice


22 de unități de terapie intensivă de grad III care se ocupă de îngrijirea pacienții neonatali au primit anul acesta fonduri majorate. Suma alocată inițială, de 7,2 milioane de lei, a fost suplimentată cu alte 5,2 milioane de lei, printr-o rectificare bugetară din luna august. Majorarea bugetară a fost realizată din fondurile generale alocate de către Ministerul Sănătății pentru acțiunile prioritare de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).

Banii au fost alocați pentru a veni în sprijinul nou-născuților aflați în stare critică și au fost folosiți pentru achiziționarea materialelor medicale, a medicamentelor, a reactivilor sau au fost cheltuiți pe piese de schimb pentru reparațiile de aparatură medicală învechită.

Măsura de a majora bugetul acestui domeniu important a fost luată în contextul Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020, care are ca Obiectiv Strategic 1 - “Îmbunătățirea stării de sănătate și de nutriție a mamei și a copilului și reducerea riscului de deces matern și infantil”.

“Suplimentarea bugetară a fost un pas important pentru încercarea de a șterge diferențele în îngrijirea pacienților critici în România. Adult,  copil, nou-născut, toți trebuie tratați cu aceeași atenție de statul român. Unul dintre rezultatele concrete ale suplimentării bugetare a fost faptul că în multe spitale a fost asigurat accesul la consumabile medicale mai scumpe și mai bune, salvându-se astfel viața unor pacienți cu dializă sau a altora aflați în secțiile de chirurgie cardiacă ori de neurochirurgie”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. 

În România, rata mortalității infantile a înregistrat o scădere constată în ultimii 15 ani. Cu toate acestea, în 2014, rata mortalității infantile era de 8,8%, aproape de două ori mai mare decât media UE. 






Copyright © 2010 - Ministerul Sănătății. Toate drepturile rezervate